Moody's imbunatateste perspectiva de rating a SUA la 'stabila' si mentine 'triplul A'

Data publicarii: 19-07-2013 | International

Agentia de evaluare Moody's Investors Service a anuntat joi ca imbunatateste perspectiva de rating a Statelor Unite pana la 'stabila' de la 'negativa', confirmand ratingul 'AAA', cel mai bun posibil, transmite AFP.

'Datoria statului federal este pe drumul cel bun pentru a indeplini criteriile stabilite in august 2011 ca sa justifice o perspectiva stabila, eliminand presiunea pentru retrogradarea ratingului', a explicat Moody's intr-un comunicat. 

Perspectiva notei americane a fost retrogradata in vara lui 2011, cu ocazia adoptarii de catre Congres a unui plan pentru reducerea deficitului bugetar al Statelor Unite. 

Agentia a explicat la acea data ca masurile adoptate nu vor fi suficiente pentru ameliorarea starii finantelor publice americane. 

In comunicatul dat publicitatii joi, Moody's Investors Service subliniaza ca reducerea deficitului bugetar si cresterea economica, desi modesta, determina perspective mai favorabile. 

'Deficitul bugetar al Statelor Unite s-a redus si va continua sa se reduca in urmatorii ani', a mai scris Moody's in documentul citat.

'In plus, cresterea economie americane, desi modesta, este mai rapida decat cea a multor tari notate si el cu AAA', a adaugat agentia de rating.

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: